Materii și unități de învățare

Subiectul.

Predicatul verbal.

Predicatul nominal.

Complementul direct.

Complementul indirect.

Complementul prepozițional.

Circumstanțialele.

Atributul substantival prepozițional.

Atributul substantival genitival.

Actualizare sunetele limbii române.

Diftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală și o semivocală, alăturate și pronunțate în aceeași silabă.

• Diftongul este ascendent sau descendent.

Triftongul este grupul de sunete alcătuit din trei sunete, o vocală și două semivocale alăturate, pronunțate în aceeași silabă.

• Trifongul eset centrat sau progresiv.

Hiatul apare între două vocale ale aceluiași cuvânt, alăturate, însă pronunțate în silabe diferite. Vocalele pot fi identice sau diferite.

Despărțirea în silabe:

• O consoană între două vocale trece în silaba următoare.
• Două consoane între doua vocale se separă, prima în silaba de dinainte și a doua în silaba următoare. Există și excepții de această regulă.
• Trei sau mai multe consoane între două vocale: prima consoană la silaba de dinainte și celelalte două la silba următoare. Există excepții și de la această regulă.

Liniuța de despărțire în silabe se scrie o singură dată la sfârșitul rândului.

Cuvântul reprezintă unitatea de bază a vocabularului. Cuvântul are sens sau înțeles și formă, înveliș sonor.

Sinonimele sunt cuvinte cu formă diferită și sens asemănător sau identic. Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită și cu sens diametral opus.

• Sinonimele și antonimele trebuie să fie aceeași parte de vorbire.

Sensul propriu reprezintă sensul comun, obișnuit al unui cuvânt, cunoscut și folosit de toți vorbitorii. Sensul propriu poate fi sens propriu de bază și sens propriu secundar.

Sensul figurat este sensul neobișnuit al unui cuvânt, folosit cu valoare expresivă.

Omonimele sunt cuvinte care au aceeași formă și sensuri complet diferite. Pot fi: lexicale ( totale și parțiale) și lexico gramaticale.

Cuvântul polisemantic asociază aceleiași forme două sau mai multe sensuri legate între ele. Sensurile unui cuvânt polisemantic sunt mai mult sau mai puțin apropiate, spre deosebire de omonime, ale căror sensuri nu au nicio legătură între ele.

Contextul este o îmbinare de cuvinte, un enunț sau un text în care apare un cuvânt.

Părțile componente ale unui act de comunicare trebuie să fie unitare. Legătura dintre enunțurile care alcătuiesc un text oral se poate asigura prin mai multe procedee: repetare, reformulare.

Conectorii: cuvinte sau grupuri de cuvinte care realizează legătura de sens între enunțuri și contextul în care are loc comunicarea.

Ascultarea activă se manifestă ca un efort conștient pe care oamenii îl fac pentru a a-i auzi și a-i înțelege pe ceilalți, astfel încât să capteze integral mesajele acestora.

Emoțiile pot fi exprimate sau recunoscute din gesturi, mișcări ale corpului, mimică, intonație interogativă, asertivă și modalități lingvistice precum: inversiune, pauză, repetiție, folosirea unor cuvinte. care exprimă stări sufletești.

În funcție de relațiile dintre participanții, la dialog, acesta este: formal și informal.

Respectul se manifestă prin utilizarea de formulări-clișee, prin folosirea de pronume de politețe, prin folosirea unorforme verbale reverențioase.

Toleranța se manifestă printr-un comportament care să permită participarea tuturor la dialog.

Tracul este o stare emotivă firească, o neliniște de care sunt cuprinse unele persoane atunci când apar în fața publicului.

Tracul comunicativ este una dintre cele mai întâlnite forme de manifestare a stării emotive.

Există strategii de gestionare a tracului.

Textul narativ literar prezintă întâmplări imaginare, desfășurate într-o ordine logică, temporală.

Înlănțuirea este procedeul de juxtapunere, de legare între ele a secvențelor aceluiași fir narativ într-o ordine cronologică a întâmplărilor.

Alternanța este procedeul prin care două fire narative sunt prezentate ca desfășurându-se în paralel. Naratorul împletește cele două șiruri de întâmplări, întrerupând un fir narativ pentru a-l continua pe celălalt.

Textul narativ literar este cel în care un narator relatează o povestire imaginară. Naratorul-voce anonimă sau personajul care relatează povestirea și este imaginat de autor.

Personajele sunt ființele umane, animalele sau obiectele care îndeplinesc acțiunile dintr-un text narativ. Autorul este o persoană care există în lumea reală, având o identitate concretă.

Textul epic este o operă literară bazată pe narațiune, în care un narator relatează întâmplări într-o succesiune organizată logic și temporal și în care apar personaje care au diferite roluri în realizarea acțiunii.

Structura textului narativ este predominant narativă, având în centru acțiunea cu accent pe evenimente prezentate în desfășurare și într-o succesiune bazată pe relația cauză-efect.

În cadrul textului epic, descrierea are rolul de a circumscrie cadrul acțiunii, de a prezenta personajele, sau de a sugera atmosfera în care se petrec evenimentele.

Dialogul dezvăluie realțiile dintre personaje.

Mijloacele de construcție a personajului sunt diverse. Acestea conturează profilul fizic și moral al acestuia.