Materii și unități de învățare

Categorii semantice

• actualizare.
• definiții și exemple.

Locuțiunile- grupuri de cuvinte cu sens unitar în cadrul cărora termenii componenți își pierd sensul inițial, grupul funcționând ca un singur cuvânt.

Termenii științifici- cuvinte folosite în domenii științifice.

Limbajul popular este limbajul vorbit cotidian în zonele rurale.

Accentul este pronunțarea mai intensă a unei silabe dintr-un cuvânt.

Verbul este partea de vorbire flexibilă care arată acțiunea, starea sau existenta. Verbele sunt predicative și nepredicative.

Verbele copulative nu au sens deplin singure și alături de un nume predicativ formează un predicat nominal.

Locuțiunea verbală este grupul unitar de cuvinte, sinonim cu un verb, care are în componența un verb. În propoziție locuțiunile au funcție de predicat verbal.

Modul indicativ- timpurile verbale

Modul imperativ are forme doar pentru persoana a II a singular și plural.

Modul conjunctiv arată o acțiune posibilă, realizabilă. Are ca marcă gramaticală conjuncția „să”.

Modul condițional optativ are două timpuri: prezent și perfect.

Infinitivul denumește o acțiune sau o stare și reprezintă forma din dicționar a verbului.

Infinitivul are două forme: lungă și scurtă.

Participiul arată o acțiune terminată, suferită sau îndeplinită de o ființă sau de un lucru.

Funcții sintactice.

Gerunziul denumește o acțiune în desfășurare, fără referire precisă la momentul vorbirii. Se formează cu ajutorul unor sufixe specifice.

Supinul este o formă verbală nepersonală care denumește acțiunea. Verbele aflate la moduri nepersonale nu au funcție sintactică de predicat.

Verbul ocupă doar poziția de centru al grupului verbal atunci când are categoria modului. În calitate de centru, verbul la mod nepersonal se poate combina cu:

• numele predicativ,
• subiectul,
• diferite tipuri de complement, care se subordonează verbului și intră în alcătuirea grupului verbal.

Circumstanțialul de cauză este un subordonat facultativ al unui verb și arată cauza unei acțiuni sau a apariției unei însușiri.

Circumstanțialul de scop este un subordonat facultativ al unui verb, arătând scopul, finalitatea pentru care se realizează o acțiune.

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, fenomene ale naturii, însușiri, acțiuni, stări sufletești, în sens larg, obiecte.

• Sustantivele sunt comune și proprii.
• Pot fi simple și compuse.
• Substantivele au doua numere.
• Există substantive defective de număr.
• Substantivul are cinci cazuri.

Prepoziția este partea de vorbire neflexibilă care leagă un atribut, un complement sau un circumstanțial de cuvântul deteminat.

Prepozițiile sunt simple și compuse.

Locuțiunea prepozițională este grupul unitar de cuvinte care se comportă ca o prepoziție.

Prepozițiile și locuțiunile prepoziționale cer, în limba română cazurile: acuzativ, genitiv și dativ.

Față de un verb centru cu funcția de predicat, substantivul are două funcții sintactice speciale: subiect și nume predicativ.

În calitate de centru, substantivul are adjuncți care îndeplinesc funcția sintactică de atribut.

Ca adjunct al verbului și al adjectivului, substantivul are alte funcții sintactice: complement direct, indirect, prepozițional, circumstanțial de loc, circumstanțial de timp, circumstanțial de mod, circumstanțial de cauză, circumstanțial de scop.