Materii și unități de învățare

Textul dramatic este scris cu scopul de a fi transpus pe scenă, deci reprezentat.

Textul dramatic este împărțit în acte și scene.

Are două componente: textul dialogat și indicațiile autorului.

• Indicațiile scenice reprezintă vocea dramaturgului. Didascaliile se împart în două categorii: externe și interne.

Într-o reprezentare teatrală sunt implicate mai multe persoane: regizorul, actorii, scenograful, coregraful, costumierul, machierul, recuzitorul, etc.

Personajul dramatic se aseamănă cu personajul dintr-un text narativ, fiind rodul imaginației autorului, dar are o dublă natură: ființei ficționale i se alătură o ființă reală, care este actorul.

Dialogul este modalitatea predominantă de comunicare în textul dramatic și se constituie din schimbul de replici între două sau mai multe personaje.

Dialogul permite conturarea evenimentelor, a timpului și a spațiului desfășurării lor, fiind și mijloc de caracterizare a personajelor.

În textul dramatic dialogul este pe de o parte comunicare între personaje și pe de altă parte, comunicare cu publicul.

Monologul dramatic constă dintr-o intervenție amplă a unui personaj în prezența sau absența altui personaj, care nu uzează de dreptul său la replică.

Interviul este un text nonliterar, jurnalistic, de tip informativ. Este construit sub forma unui dialog scris sau oral, între un reporter/ jurnalist și o persoană, în legătură cu o temă de interes public sau personal. Baza unui interviu este întrebarea. Reușita interviului este dată de calitatea întrebărilor. Interviul presupune parcurgerea unor etape.

Textul liric exprimă în special stări, sentimente, idei și aspirații, fiind caracterizat de suiectivitate.

Elementele de versificație sunt:

• măsura,
• ritmul ,
• rima.

Versul este un rând dintr-o poezie. Subiectivitatea este dată de mărci specifice.

Subiectivitatea în textul liric.

Limbajul figurat: epitetul, personificarea, comparația.

Semnificațiile textului liric.

Limbajul poeziei este un limbaj expresiv care evită banalitatea și care caută armonia, simbolurile, sensurile figurate, etc.

Metafora este o figură de stil prin care se trece de la semnificația obișnuită a unui cuvânt la o altă semnificație, pe baza unei comprații subînțelese.

Înțelegerea textului suport.

Acțiunea prozelor fantastice se desfășoară într-o lume în care apar fenomene imposibil de explicat.

Eveimentele sunt ancorate în realitatea cotidiană, dar atmosfera este stranie și provoacă neliniștea.

• Spațiile pot fi nefaste.
• Finalul este neașteptat.

Fantasticul: într-un cadru verosimil se petrec evenimente ce nu se supun logicii obișnuite.

Personajele dintr-o proză fantastică sunt plasate în opoziție: un protagonist și un antagonist.

Textul multimodal combină, pentru transmiterea informației, două sau mai multe modalități de comunicare: cuvinte, imagini, sunete, gesturi, lumini.

Printre textele multimodale se număra:

• banda desenată,
• desenele animate,
• afișul,
• reclama,
• instrucțiunile de utilizare a unor aparate.

Enciclopedia este o lucrare de referință care conține informații sistematizate ș detaliate din toate ramurile cunoașterii. Textul enciclopedic este, de regulă, multimodal.

Fraza este un enunț alcătuit din două sau mai multe propoziții.

Raportul de coordonare se stabilește între două sau mai multe propoziții de același fel.

Coordonarea poate fi realizată prin jocțiune sau prin juxtapunere.

Conjuncția este partea de vorbire neflexibilă care leagă în propoziție, două parți de propoziție de același fel și în frază două propoziții de același fel sau diferite.

După alcătuire conjuncțiile sunt simple și compuse.

Conjuncțiile coordonatoare sunt: copulatuve, disjunctive, adversative și concluzive.

Cuvântul de bază este elementul fundamental pentru formarea unor cuvinte noi.

Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate la sfârșitul rădăcinii.

Prefixele sunt sunete sau grupuri de sunete adăugate înaintea rădăcinii.

Derivarea este mijlocul de îmbogățire a vocabularului prin care se formează cuvite oi cu ajutorul sufixelor și al prefixelor.

Compunerea este mijlocul de îmbogățire a vocabularului prin care se formează noi cuvinte, unind sau alăturând doi sau mai mulți termeni diferiți.

Familia lexicală sau familia de cuvinte cuprinde toate cuvintele formate de la un cuvânt de bază prin derivare prin compunere și prin trecerea unui cuvânt dintr- o clasă gramaticală în alta.